FOTO. ACCIDENT la CĂCIULATA. O șoferiță a intrat cu mașina în gard
Neadaptarea vitezei într-o curbă se pare că ar fi cauza producerii unui accident rutier, ce s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe DN7 – strada Calea lui Traian, pe raza localității Căciulata din stațiunea Călimănești.
Din primele informații, la volanul autoturismului se afla o tânără în vârstă de 24 de ani, care, după cum spuneam, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului ieșit în afara carosabilului și intrând în coliziune cu un gard. Femeia a fost rănită ușor în urma impactului, ea fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea pentru a primi îngrijiri medicale.
La fața locului, polițiștii fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.