Avarie la conducta de gaze de pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Persoane evacuate, mesaj Ro-Alert emis…
O avarie la o conductă de gaze a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartierul Goranu, pe strada Kalamata. Incidentul a fost raportat în jurul orei 21:00, iar în urma acestuia, șase persoane din trei locuințe au fost evacuate ca măsură de siguranță. Populația din zonă a fost informată despre incident prin sistemul Ro-Alert.
“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, ca urmare a avarierii unei conducte de gaze, în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartierul Goranu, strada Kalamata.
La locul evenimentului s-au deplasat, de urgență, forțe de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN.
A fost emis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă. De asemenea, a fost anunțat și dispeceratul Distrigaz, în vederea deplasării la locul intervenției.
Pentru a fi în afara oricărui pericol, pompierii militari au procedat la evacuarea a șase persoane din trei locuințe aflate în zona evenimentului.
Pompierii au asigurat măsuri de protecție a populației din zonă iar până la remedierea avariei, de către echipajul Distrigaz, au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor” – precizează ISU Vâlcea.