Președintele CJ Vâlcea anunță: “În curând, vom redeschide Drumul Oaselor!”
Consiliul Județean Vâlcea intervine cu lucrări punctuale pe „Drumului Oaselor”, un drum ce a fost închis mai bine de două decenii. Inițiativa președintelui Constantin Rădulescu vizează refacerea și întreținerea segmentelor critice ale drumului, afectate de alunecări de teren și condiții meteo nefavorabile. Lucrările au început în luna iunie și se desfășoară în ritm alert, astfel încât drumul să fie deschis cât mai curând.
“Ne ținem de cuvânt și lucrăm pentru redeschiderea circulației pe Drumul Oaselor (DJ 676 E), drum închis de peste 20 de ani.
Colegii de la RAJDP Vâlcea au început lucrările, prin defrișarea zonelor împădurite, decolmatarea șanțurilor și frezarea terenului pe o distanță de cca 10 km.
De săptămâna trecută, s-a început și asfaltarea pe un sector de 1,5 km, în zonele locuite. În scurt timp, se va putea circula în condiții de siguranță, pe acest drum, între Berbești și Copăceni.
Pentru anul viitor, avem în plan continuarea lucrărilor și pe sectorul Copăceni-Popești, astfel încât să redeschidem circulația în totalitate pe Drumul Oaselor.
Drumul Oaselor face legătura între Berbești și Popești și este un drum important pentru vâlcenii din această zonă, întrucât scurtează cu peste 20 km distanța până la Râmnicu Vâlcea” – precizează președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.