TRAGEDIE. Un tânăr a murit într-o comună din Vâlcea după ce s-a electrocutat
Un tânăr de 19 ani din Vaslui, angajat al unei firme care efectua lucrări în comuna Popești din județul Vâlcea, a decedat în dimineața zilei de azi, după ce s-a electrocutat în timpul unei operațiuni de lucru. Incidentul s-a petrecut în timp ce folosea un echipament de percutare. Din nefericire, în urma electrocutării, tânărul nu a mai putut fi salvat și a decedat la scurt timp.
Autoritățile competente au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a determina dacă au fost respectate toate normele de protecție a muncii.
“La data de 13 august a. c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați cu privire la un accident de muncă care ar fi avut loc pe raza comunei Popești.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din județul Vaslui, în timp ce executa lucrări de construcție pe raza comunei, fiind angajat al unei firme, s-ar fi electrocutat în timpul folosirii unei percutante.
A fost înregistrat un dosar penal sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea măsurilor de siguranță în muncă” – informează Poliția Vâlcea.