UPDATE. Incendiu violent la Șușani. Pericol de extindere la gospodării
UPDATE 2: “În timpul intervenției, un pompier militar a fost înțepat de o insectă în zona cervicală. Știindu-se alergic la insecte, a solicitat transportul la spital. A fost transportat de un echipaj SAJ la CPU Dragasani, unde a primit ingrijiri medicale. A suferit o alergie ușoară, locala (umflătură)” – susține Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea..
UPDATE: O persoană intoxicată cu fum este asistată de echipajul SMURD aflat la locul intervenției. O ambulanță SAJ Vâlcea se deplasează de la Drăgășani pentru preluarea victimei.
Incendiile de vegetație uscată sunt o problemă tot mai frecventă în această perioadă de secetă, provocând daune imense atât mediului, cât și comunităților locale. La această oră (16.15), pompierii intervin la un incendiu de vegetație uscată în comuna Șușani, județul Vâlcea, care s-a extins pe o suprafață de aproximativ 6 hectare și amenință gospodăriile din apropiere. Autoritățile intervin cu forțe suplimentate pentru a limita răspândirea focului și a proteja locuințele și bunurile oamenilor.
“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care amenința și gospodăriile din proximitate, în localitatea Șușani.
La locul evenimentului s-au deplasat forțe din cadrul Gărzii de Intervenție Măciuca, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea forțelor ISU focul se manifesta violent, pe o suprafață de cca 6-7 ha, iar flăcările amenință să se extindă la construcțiile din zonă.
Forțele de intervenție au fost suplimentate urgent cu încă o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentul de Pompieri Drăgășani.
Misiunea pompierilor este îngreunată de vântul puternic, de arderea violentă și de suprafața mare pe care se manifestă.
Misiune în dinamică. Revin cu detalii” – precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, Sorin Albinaru.