FOTO. O victimă în urma unui accident rutier pe Calea lui Traian, în Râmnicu Vâlcea

ebe76522-009d-4872-9cdf-d1abd0c4991a

Azi, 21 august 2024, în jurul orei 15.20, un accident rutier a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea, în apropiere de Dedeman, pe strada Calea lui Traian. În incidentul de circulație au fost implicate două autovehicule, în care se aflau trei pasageri. Mașina marca Dacia Logan era condusă de o femeie de 52 de ani din Craiova, în timp ce autoutilitara unei firme din Vâlcea era condusă de bărbat de 32 de ani, din Bălcești.

Din fericire, nu au fost persoane încarcerate în urma accidentului. Totuși, o victimă a fost rănită, fiind vorba de șoferița din Craiova. Ea a fost transportată de către o ambulanță SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Vâlcea.

Cauza producerii accidentului ar fi nepăstrarea distanței regulamentare în trafic. Polițiștii rutieri continuă cercetările.