FOTO/VÂLCEA. O femeie a ajuns la spital intoxicată cu fum și cu arsuri pe față

417f1b32-36af-4d7a-a1d7-db31b3862f79

O femeie a ajuns la spital după ce a suferit arsuri pe față și s-a intoxicat cu fum în urma unui incendiu de vegetație uscată la Alunu. Incendiul s-a extins pe o suprafață de aproximativ două hectare, fiind necesară intervenția echipelor de pompieri pentru a-l controla. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, în localitatea Alunu.
La locul evenimentului s-au deplasat forțe din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. A fost anunțat și SVSU din localitate.
La sosirea forțelor ISU focul se manifesta la vegetație uscată, iar o femeie, aflată în zona incendiului, prezenta arsuri la nivelul feței și simptomele intoxicării cu fum.
La locul evenimentului s-a deplasat de urgență o ambulanță SMURD, care a preluat persoana și a transportat-o la CPU Horezu.
Incendiul a fost stins în scurt timp de la sosirea pompierilor militar. A ars vegetație uscată pe cca 2 ha” – spune maior Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.