Topul infracțiunilor în Vâlcea. Faptele penale stradale cresc îngrijorător…
Un recent raport al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea arată că, în trimestrul II al anului 2024, au fost înregistrate nu mai puțin de 2.477 de fapte penale la nivelul întregului județ. Îngrijorător este că a crescut semnificativ infracționalitatea stradală, fiind raportate 83 de fapte, cu 60 mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Creșterea infracționalității stradale arată lipsa prezenței polițiștilor în zonele publice, ceea ce contribuie la o scădere a sentimentului de siguranță în rândul cetățenilor. Absența echipajelor mixte de polițiști și jandarmi în patrulele pedestre pe străzile din Râmnicu Vâlcea și alte orașe din județ este, cu siguranță, un factor care influențează această creștere a infracționalității.
Potrivit aceluiași raport, la nivelul județului Vâlcea, din totalul de 2.477 fapte penale sesizate, cele mai frecvente au fost:
- Lovirea sau alte violențe: 504 fapte (20,34%)
- Furtul: 366 fapte (14,77%)
- Distrugerea: 229 fapte (9,24%)
- Amenințarea: 202 fapte (8,15%)
- Vătămarea corporală din culpă: 173 fapte (6,98%)
- Infracțiuni la regimul rutier: 164 fapte (6,62%)
- Înșelăciunea: 137 fapte (5,53%)
- Fals în înscrisuri: 75 fapte (3,02%)
- Infracțiuni silvice: 58 fapte (2,34%)
- Abuz în serviciu: 54 fapte (2,18%)
- Abandonul de familie: 40 fapte (1,61%)
- Violarea de domiciliu: 25 fapte (1%)
- Fraude informatice: 21 fapte (0,84%)
- Mărturia mincinoasă: 17 fapte (0,68%)
În aceeași perioadă, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) au desfășurat 42 de misiuni, inclusiv percheziții, escorte, aplanări de conflicte, dispozitive antitero, executări de mandate și alte activități de sprijin pentru structurile operative. Toate misiunile cu un grad ridicat de risc au necesitat prezența luptătorilor SAS, iar procentul participărilor acestora la acțiunile de amploare organizate de structurile operative a fost de 100%, fără a se înregistra evenimente deosebite.