Piromanul din Stoilești, arestat! După ce a dat foc la pădure, polițiștii au aflat că este cercetat și pentru violență în familie

Un bărbat din localitatea Stoilești a provocat, weekend-ul trecut, un incendiu în pădure, cauzând pagube semnificative. În urma investigațiilor, polițiștii au descoperit că acesta era deja cercetat pentru alte infracțiuni, inclusiv violență în familie și încălcarea unui ordin de protecție provizoriu. În urma acestor fapte, individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

“În fapt, la data de 24 august a.c., în jurul orei 13:00, dispeceratul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, în pădurea din localitatea Stoilești, se manifestă un incendiu.

De îndată, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Milcoiu s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, pompierii intervenind cu autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare în vederea stabilirii tuturor cauzelor și producerii evenimentului.

Astfel, în urma activităților desfășurate, în aceeași zi,  polițiștii au identificat un bărbat de 28 de ani, din localitatea Izvorul Rece, acesta fiind bănuit de comiterea faptei. 

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că acesta este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunilor de ,violența în familie și încălcarea măsurilor dispuse de ordinul de protecție provizoriu, fapte pe care le-ar fi comis în noaptea de 23 spre 24 august 2024.

În acest context, la data de 24 august a.c., s-a dispus reunirea cauzelor, iar în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând a fi prezentatParchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea,în vederea luării unei măsuri legale.

Ieri 25 august 2024, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul în cauză” – informează IPJ Vâlcea.