Noul an școlar începe într-o clădire modernizată și dotată la Mateești

Noul an școlar începe cu vești bune pentru elevii din Mateești, acolo unde tânărul primar Cosmin Anghelescu a asigurat condiții excelente pentru procesul educațional.

Copiii din Mateești vor avea parte de o școală modernă, digitalizată și dotată, după ce administrația publică locală a implementat o serie de proiecte. Primarul Cosmin Anghelescu pune un mare accent pe învățământ fiind conștient de faptul că elevii reprezintă viitorul comunei. Unul dintre proiectele derulate în această vară este legat de eficientizarea energetică a clădirile Școlii Generale și Grădiniței din Mateești, ce a presupus lucrări la sistemul de instalație electrică, la sistemul de iluminat public, precum și schimbarea acoperișului și montarea de panouri fotovoltaice, dar și finisajele interioare. De asemenea, primarul Anghelescu a dat startul și unor lucrări în curtea școlii, fiind vorba de amenajarea unei parcări și montarea unor pavele.

Școala SMART de la Mateești

Un alt obiectiv de investiții ce a fost deja implementat este cel legat de digitalizarea sistemului educațional din Mateești. Unitatea de învățământ a fost deja dotată cu table inteligente, tablete și laptopuri, astfel încât elevii să aibă aceleași facilități și condiții ca și cei de la oraș. Ba mai mult, primarul Cosmin Anghelescu ne-a mărturisit că a mai depus un proiect prin PNRR privind dotarea școlii cu mobilier și echipamente TIC a sălilor de curs; dotarea unui laborator de informatică; înființarea unui laborator multidisciplinar; înființarea unui cabinet școlar multidisciplinar – grădinița; înființarea unui cabinet de asistență psihopedagogică; dotare cu echipamente sportive. Valoarea proiectului se ridică la peste 1 milion lei.

Aceste îmbunătățiri arată implicarea și devotamentul primarului Cosmin Anghelescu față de creșterea constantă a calității învățământului din localitate, el făcând tot posibilul pentru a le oferi elevilor din Mateești un mediu plăcut și sănătos. pentru învățare și recreere.