FOTO/VIDEO. Incident în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea. Ambulanțe, Poliție…

UPDATE: Potrivit IPJ Vâlcea, din cercetările efectuate, a reieșit că pe fondul unor neînțelegeri, o femeie de 25 de ani și un bărbat în vârstă de 35 de ani ar fi fost agresați de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma conflictului, cele două persoane (este vorba despre un cuplu) au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovirea sau alte violențe”.

Un incident grav a avut loc în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea, unde a izbucnit o bătaie între trei persoane. O ambulanță SAJ Vâlcea, un echipaj SMURD și mai multe echipaje de poliție au intervenit la fața locului. Se pare că o victimă implicată în incident a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea pentru a primi îngrijiri medicale. Poliția investighează în prezent circumstanțele care au dus la acest conflict și caută să stabilească exact ce s-a întâmplat, precum și identitatea tuturor celor implicați.