Mobilier nou pentru 28 de laboratoare de știință din școlile vâlcene, printr-o investiție de 222.300 euro
Investiție de 222.300 de euro pentru achiziționarea de mobilier nou în 28 de laboratoare de știință din școlile din județul Vâlcea. Totul face parte dintr-un proiect mai amplu al Consiliului Județean Vâlcea de modernizare a infrastructurii educaționale, având scopul de a îmbunătăți condițiile de învățare și de a sprijini dezvoltarea abilităților practice ale elevilor în domeniile științei. Investiția este esențială pentru a oferi echipamente moderne și spații adecvate, facilitând accesul la un proces educațional de calitate în laboratoare bine echipate.
“Vineri, 13 septembrie, am semnat un nou contract din proiectul nostru major, în valoare de cca 7 milioane euro, ce cuprinde dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților școlare din județul Vâlcea.
Este vorba despre furnizarea mobilierului specific pentru 28 de laboratoare de știință multidisciplinare din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ.
Dotările cu mobilier, în valoare de cca 222.300 euro, vor ajunge în unitățile școlare în cel mult 45 de zile și cuprind:
- Masă și scaune de laborator;
- Modul laborator cu robinet și chiuvetă;
- Dulapuri pentru depozitarea materialelor didactice, a substanțelor chimice și alte instrumente;
- Dulap vitrină pentru mulaje, colecții;
- Nișă pentru uz didactic și panou laborator fizică.
Investim în școala vâlceană, fiindcă ne dorim ca elevii noștri să se dezvolte frumos și să beneficieze de cele mai bune condiții de studiu” – a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.