FOTO. Tragedie în munți: Salvamontiștii din Brezoi au recuperat trupul unui cioban dispărut
Noaptea trecută, echipa de salvamontiști din cadrul Serviciului Salvamont Brezoi a intervenit pentru recuperarea trupului unui cioban decedat în zona Valea Călineștiului, în Munții Lotrului. Bărbatul în vârstă de 54 de ani fusese dat dispărut încă de ieri dimineață, iar familia și apropiații săi au început căutările. Aceștia l-au găsit spre seară, dar abia după descoperirea trupului căzut pe munte au alertat autoritățile echipa Salvamont din Brezoi.
”În astfel de cazuri este extrem de important să fim anunțați din timp pentru a putea interveni. Fac un apel public în acest sens! Din păcate, în ceea ce privește cazul de ieri, noi am fost chemați după ce a fost găsit de rude și când am ajuns acolo era deja decedat” – ne-a spune
Salvamontiștii au colaborat cu echipele de la Criminalistică pentru investigarea locului. Din primele indicii, se presupune că decesul ar fi survenit din cauze medicale. Victima a fost coborâtă cu targa până în zona Valea Călineștiului, de unde a fost preluată de Institutul de Medicină Legală pentru autopsie și confirmarea cauzei decesului.