Parteneriat între CJ Vâlcea și Primăria Vaideeni: Proiectul „Sat de Vacanță Ursu-Ursulețu”
Consiliul Județean Vâlcea continuă să colaboreze cu UAT-urile pentru a dezvolta infrastructura turistică din județ, iar un nou parteneriat în această direcție a fost încheiat cu Primăria Vaideeni. În cadrul ședinței ordinare CJ din data de 30 septembrie, consilierii județeni au aprobat parteneriatul pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice în Comuna Vaideeni și Sat de Vacanță Ursu-Ursulețu”. Pentru pregătirea documentației necesare obținerii finanțării, s-au alocat 300.000 lei, fonduri ce vor fi utilizate pentru studii și documentații tehnice preliminare. Acest proiect face parte din eforturile președintelui Constantin Rădulescu de a face județul Vâlcea mai atractiv pentru turiști și de a atrage fonduri pentru dezvoltarea turismului local.
”Colaborarea Consiliului Județean Vâlcea cu autoritățile locale, în vederea dezvoltării infrastructurii turistice în întreg județul și, implicit, încheierea de parteneriate între județ și localități sunt deja de notorietate. Luni, 30septembrie, în ședința ordinară a executivului județean, am aprobat un nou parteneriat. De această dată, UAT Vaideeni a devenit partenerul Județului Vâlcea, iar împreună ne-am propus să implementăm proiectul <Dezvoltarea infrastructurii turistice în Comuna Vaideeni, Județul Vâlcea și Sat de Vacanță Ursu-Ursulețu>. Am promis că județul Vâlcea va deveni mult mai atractiv pentru turiști și ne ținem de cuvânt. Facem tot ce ține de noi pentru a promova județul și pentru a atrage fonduri, care să ne finanțeze proiectele de dezvoltare a turismului local” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
De asemenea, CJ Vâlcea a aprobat fonduri pentru “Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba”, pentru “Târgul Gasttonomic” și “Târgul de Animale”, precum și pentru “Festivalul de Epigramă”, toate aceste evenimente având loc la Vaideeni.