Propagandă electorală după încheierea campaniei: IPJ Vâlcea a intervenit în cinci cazuri

Politie amenzi alegeri

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat oficial sâmbătă dimineață, la ora 7:00. Cu toate acestea, unii susținători ai candidaților nu au respectat legislația electorală și au continuat să promoveze mesaje politice în mediul online.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea a primit cinci sesizări privind posibile încălcări ale legii, trei dintre ele fiind raportate ieri, iar alte două chiar astăzi, în ziua alegerilor.

Unul dintre cazurile semnalate ieri a fost confirmat, iar persoana responsabilă a primit un avertisment. Alte două situații similare au fost investigate astăzi, iar autoritățile continuă să monitorizeze atent activitatea în mediul online pentru a preveni încălcări suplimentare ale legislației.

Conform legii, orice formă de propagandă electorală este strict interzisă în ziua votului, pentru a asigura un proces electoral echitabil și transparent. Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte regulile și să semnaleze orice nereguli.

Reprezentanții IPJ Vâlcea au subliniat că aplicarea sancțiunilor are scopul de a descuraja astfel de practici și de a menține integritatea procesului democratic.

”La nivelul județului sunt mobilizați aproximativ 1.000 de effective MAI, dintre care 382 asigură protecția secțiilor de vot. 

Conducerea Centrului Județean de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, mai ales, în ceea ce privește verificările privind posibilele incidente electorale, indiferent de persoanele implicate. 

Vă reamintim o serie de contravenții și infracțiuni electorale:

• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

• Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.

• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

• Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.

• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

• Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. 

• Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei” – precizează Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.