Magia Crăciunului în Râmnicu Vâlcea: Spectacol de Gală în Scuarul Mircea cel Bătrân

3E9F2CB9-AF52-4B71-BE16-C3D7F21C71AA

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea aduce magia Crăciunului mai aproape de sufletele râmnicenilor printr-un spectacol de gală de excepție, organizat în cadrul Târgului „Decembrie Magic”. Sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 17:10, Scuarul Mircea cel Bătrân va găzdui o seară specială, plină de emoție, talent și muzică de calitate.

Programul serii:

1. Alexandra Popescu – Tânăra și talentata interpretă va deschide evenimentul, încălzind atmosfera cu o prestație deosebită.

2. DISTINTO – Primul proiect de pop-opera din România îi aduce pe scenă pe tenorii Octavian Dobrotă și Marius Olteanu, alături de basul Mihăiță Radu. Publicul va fi purtat într-o călătorie muzicală ce îmbină cele mai iubite melodii și colinde din repertoriul internațional și românesc.

3. IANA NOVAC & Cvartetul PASSIONE – „Vocea de aur de peste Prut” va încânta audiența într-un recital special, dedicat Nașterii Mântuitorului. Eleganța, sensibilitatea și talentul artistei vor transforma seara într-un moment unic.

Acest spectacol este un cadou al Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru toți cei care vor să se bucure de frumusețea și magia sărbătorilor de iarnă alături de cei dragi.

Intrarea este liberă.