Primarul Gutău: Fără legătura spre Râmnicu Vâlcea, ieșim de pe autostradă direct în noroi

6EBA1BB2-B817-430C-B7F7-2D3C44ECD661

Drumul expres Găneasa – Râmnicu Vâlcea – Tigveni trebuie să fie o prioritate absolută, este de părere primarul Mircia Gutău.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a lansat un apel ferm către autoritățile centrale, scoțând în evidență necesitatea urgentării procedurilor pentru proiectul drumului expres care să conecteze autostrada Pitești – Sibiu de Râmnicu Vâlcea.

„Îți crește inima acum când vezi că de la Pitești la Craiova mergi pe autostradă. Îți crește inima când vezi că s-a terminat nodul de la Bascov. Și chiar am testat și 16 km pe autostradă. Da, anul viitor va fi finalizată autostrada până la Tigveni. Dar din luna ianuarie voi merge personal în audiență la ministrul Transporturilor să se urgenteze construcția drumului de la Tigveni spre Râmnicu Vâlcea” – a declarat primarul Mircia Gutău, la ultima sa conferință de presă.

“Va trebui să facem presiune asupra Ministerului și Guvernului”

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a tras un semnal de alarmă cu privire la riscurile întârzierii acestui proiect crucial: „Dacă nu scoatem la licitație pentru a face acest tronson, degeaba dăm în folosință autostrada până la Tigveni, pentru că de acolo te dai jos și intri în noroi, dacă nu faci legătura spre Râmnicu Vâlcea. Trebuie să beneficiem și noi de acest lucru. Eu sunt convins că până la urmă va trebui să facem o presiune asupra Ministerului și asupra Guvernului pentru ca acest lucru să se întâmple. Drumul de legătură de la Tigveni la Râmnicu Vâlcea trebuie să fie urgența numărul unu”.

În același timp, edilul Mircia Gutău și-a exprimat îngrijorarea față de starea actuală a infrastructurii din zonă, referindu-se la actualul drum pe care trebuie să îl parcurgi de la ieșirea de pe autostradă și până la Râmnicu Vâlcea: „Din moment ce au anunțat că în vară vor termina ceilalți 16 km până la Tigveni, atunci mă întreb: ce faci când te dai jos de pe autostradă la Tigveni? O iei pe drumul acela de o singură bandă? De la Tigveni încoace, drumul este un dezastru.”

Concluzie

Drumul expres Găneasa – Râmnicu Vâlcea – Tigveni reprezintă o provocare și o oportunitate pentru județul Vâlcea. Mircia Gutău avertizează că fără o intervenție rapidă și eficientă, beneficiile dezvoltării autostrăzii până la Tigveni vor fi anulate de lipsa unei legături adecvate între aceasta și municipiul Râmnicu Vâlcea. Presiunea asupra autorităților centrale este necesară, iar prioritizarea acestui proiect trebuie să devină un obiectiv al autorităților județului nostru.