FOTO | VÂLCEA. Tentativă de viol la un priveghi…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Orlești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol asupra unei femei de 64 de ani, din Râmnicu Vâlcea. Incidentul care a avut loc în dimineața zilei de 2 ianuarie 2025 este cu atât mai șocant cu cât s-a petrecut la un priveghi, unde acesta i-ar fi propus victimei să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Prundeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, l-au reținut pe Dumitru Marian P., iar ulterior instanța a dispus măsura arestării preventive. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
“Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Prundeni, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, au reținut un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că la data de 2 ianuarie 2025, în jurul orei 08:00, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Orlești, în timp ce se afla la un priveghi împreună cu persoana vătămată, o femeie de 64 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, i-ar fi propus acesteia să întrețină raporturi de natură sexuală împotriva voinței sale.
Având în vedere cele sesizate, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de <tentativă de viol>, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea activității infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, în urma probatoriului administrat, în cursul zilei de 2 ianuarie 2025, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Astăzi, 3 ianuarie 2025, Judecătoria Drăgășani a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.