Criza națională a medicilor se resimte din plin și la Vâlcea: CJ vine cu soluții pentru atragerea rezidenților și specialiștilor

C3540279-AC1D-470A-92AE-F837AB87C1A8

Autoritățile vâlcene fac eforturi pentru a atrage medici rezidenți și specialiști, în contextul unei crize naționale de personal medical. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a subliniat această problemă și a anunțat măsuri concrete pentru a convinge medicii să vină la Vâlcea, inclusiv prin oferirea de locuințe.

„Lipsa medicilor este o problemă națională, de asta am scos la concurs mai multe posturi. Vom face și apartamente pe care le vom pune la dispoziția medicilor rezidenți sau chiar a medicilor specialiști. Le dăm casă, masă, numai să vină la Vâlcea” – a declarat președintele Rădulescu.

Acesta s-a arătat mulțumit de progresul lucrărilor de reabilitare la Spitalul Vechi și a anunțat că va merge personal pe teren pentru a verifica situația: „Stăm bine cu aceste lucrări. Săptămâna viitoare voi merge personal acolo și voi vedea la fața locului care este situația. Apoi îi voi informa pe vâlceni cu exactitate, prin intermediul mass-mediei locale. În opinia mea, se putea merge mai repede cu plățile către constructor, dar nu noi facem asta, o face Compania Națională de Investiții.”

De asemenea, Constantin Rădulescu a vizitat și noua clădire a secției de Infecțioase, despre care a spus că „arată impecabil”. Totuși, a subliniat necesitatea extinderii acestei secții, menționând că va accesa fonduri imediat ce va fi disponibilă o linie de finanțare.