FOTO: Razie în Râmnicu Vâlcea: Poliția a prins elevi chiulangii, a sancționat un elev care fuma și a verificat magazinele care vând alcool și țigări minorilor

08EC17A1-28E5-41D4-9150-078EB7E7E473

Polițiștii din Râmnicu Vâlcea au făcut o razie în apropierea școlilor pentru a-i prinde pe elevii care chiulesc și pentru a verifica dacă magazinele respectă legea și nu vând alcool sau țigări minorilor.

În timpul controalelor, oamenii legii au vorbit cu patronii și angajații a 13 magazine din zona școlilor, explicându-le regulile privind vânzarea produselor interzise minorilor. De asemenea, au legitimat în jur de 20 de persoane.

Nouă elevi au fost prinși chiulind, iar școlile lor au fost anunțate despre acest lucru. Directorii au fost informați și despre regulile privind prevenirea absenteismului și interdicția fumatului în școli. În plus, polițiștii i-au dat un avertisment unui elev pentru că a fost prins fumând.

”La data de 7 februarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au organizat și desfășurat o acțiune preventivă în zona unităților de învățământ din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar, precum și descurajarea fumatului în incinta unităților de învățământ.

La activitate au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului de Ordine Publică și Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea va continua desfășurarea unor astfel de acțiuni și în perioada următoare, cu scopul de a asigura un climat educațional sigur și disciplinat pentru toți elevii” – precizează IPJ Vâlcea.