Locuințe sociale, parcări și reabilitări – subiecte în audiențele viceprimarului Carmen Preda

93C4CF7F-A66E-4B87-93D6-70520BF5C74B

Respectând programarea anunțată la începutul anului, miercuri, 19 februarie a fost rândul viceprimarului Carmen Preda să îi primească pe cetățenii municipiului în audiență. Alături de conducători ai diverselor departamente din Primărie, reprezentanta Municipalității a luat la cunoștință atât de probleme de natură generală – cum ar fi solicitările de amenajare a unor locuri de parcare pe străzile Știrbei Vodă și Dan Basarab sau stadiul cererii de anvelopare a unui bloc de pe strada Mihai Viteazu, cât și cu un caracter mai restrâns – extinderea cu câțiva zeci de metri a rețelei de canalizare pe strada Schitul Troianu sau atribuirea de locuințe sociale. O nouă sesiune de audiențe va avea loc peste două săptămâni.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea