FOTO. ACCIDENT cu o victimă la FRÂNCEȘTI

BE2104F1-F10D-4679-A1D7-1165C6254B7E

Accident rutier azi, în jurul orei 14:00, anunță polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea. S-a întâmplat pe DJ 646, în localitatea Frâncești.

Potrivit IPJ Vâlcea, din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Ionești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în tubul de canalizare din ciment.

În urma impactului, un pasager aflat în autoturism a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Victima este un bărbat de 45 de ani, din localitatea Ionești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.