Poliția Rutieră, spectator în fața abuzurilor șoferilor ETA din Râmnicu Vâlcea

În timp ce locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea trag semnale de alarmă cu privire la comportamentul agresiv al șoferilor de autobuze ETA, Poliția Rutieră pare să joace rolul de spectator indulgent într-un show al încălcării flagrante a regulilor de circulație.
Două incidente recente, în care șoferi de autobuz au fost surprinși trecând pe culoarea roșie a semaforului, chiar în mijlocul traficului intens, au scos încă o dată la iveală o realitate rușinoasă: în fața unor abateri grave, reacția autorităților a fost mai degrabă una de complicitate pasivă decât de sancționare fermă. În loc să fie trași la răspundere așa cum prevede legea, conducătorii auto au fost „invitați la sediul unității de poliție, unde li s-au adus la cunoștință prevederile legale privind conduita preventivă în trafic și obligațiile care le revin în calitate de participanți la trafic”, fără să se aplice vreo sancțiune concretă.
Potrivit informațiilor oficiale, polițiștii rutieri au justificat lipsa sancțiunilor prin faptul că trecerea pe roșu nu ar putea fi încadrată la „conducere agresivă”, întrucât, conform art. 54^1 din O.U.G. nr. 195/2002, comportamentul agresiv în trafic presupune alte tipuri de manevre, precum „deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta […] în scopul depășirii unui șir de vehicule”, „circulația la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul” sau „folosirea repetată a semnalelor sonore sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație”. Totuși, ignorarea semaforului într-un oraș aglomerat este nu doar o gravă abatere la regulile de circulație, ci și o demonstrație clară de sfidare a siguranței publice.
Iresponsabilitatea Poliției Rutiere față de cetățeni
În plus, la nivelul întregului an 2025, doar șapte sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ETA, într-un oraș în care cetățenii reclamă frecvent comportamente riscante și viteză excesivă din partea acestor conducători auto. Poliția Vâlcea confirmă: „în 2025 au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto la care faceți referire.” Aceste cifre arată clar nu o îmbunătățire a comportamentului în trafic, ci o lipsă cronică de acțiune din partea autorităților.
În mod revoltător, Poliția Rutieră Râmnicu Vâlcea nu a organizat până acum nicio campanie susținută de control sau prevenție care să vizeze direct conducătorii mijloacelor de transport în comun, în ciuda numeroaselor plângeri din partea cetățenilor. Singura măsură anunțată este că „vor fi organizate sesiuni de instruire cu personalul angajat, în special cu șoferii, pentru prevenirea unor astfel de situații pe viitor” — măsură tardivă și insuficientă, în condițiile în care pericolul este prezent zilnic pe străzile orașului.
În aceste condiții, mesajul transmis este unul periculos: șoferii de autobuze pot încălca legea fără consecințe reale, iar siguranța pasagerilor și a celorlalți participanți la trafic devine o chestiune de noroc. Faptul că o instituție menită să apere legea închide ochii la asemenea derapaje este nu doar o problemă de imagine, ci și una de responsabilitate față de viața oamenilor.
Într-un oraș în care fiecare participant la trafic trebuie să respecte reguli stricte, șoferii ETA par a se bucura de un statut privilegiat, tolerat tacit de autorități. Iar până când Poliția Rutieră nu va ieși din pasivitate și nu va demonstra, prin măsuri concrete, că legea este egală pentru toți, astfel de incidente vor continua să pună în pericol siguranța tuturor râmnicenilor.