Primăria Muereasca, aproape de finalizarea modernizării drumurilor. Proiect nou pentru o stație de epurare!

Primar Muereasca - Ion Ungureanu

Comuna Muereasca se află într-o etapă avansată a procesului de modernizare a infrastructurii rutiere, iar autoritățile locale își îndreaptă acum atenția spre rezolvarea unei probleme esențiale pentru comunitate: tratarea apelor uzate. Primarul Ion Ungureanu detaliază stadiul actual al proiectelor și prioritățile administrației.

Ultimii 2 kilometri de drum, în pregătire

Edilul spune că modernizarea drumurilor din Muereasca este aproape finalizată, iar administrația publică locală mai are în plan doar amenajarea a încă doi kilometri de carosabil. Proiectul tehnic este deja elaborat, urmând ca autoritățile să găsească o sursă de finanțare pentru execuție.

„În perioada următoare, noi avem deja un proiect cu detalii de execuție cu privire la modernizarea și amenajarea a încă 2 kilometri de drum. Odată cu efectuarea acestor lucruri, cred eu că am finaliza lucrările de modernizare a întregii infrastructuri de drumuri de la noi din comună. Deocamdată proiectul tehnic este realizat, dar încercăm să găsim o sursă de finanțare pe un program european sau unul guvernamental. În cursul anului trecut noi am mai realizat 7 km de drum în cadrul proiectului de investiții Anghel Saligny. Lucrările au fost finalizate, recepționate și am mai avea doar niște deconturi de făcut la firma care a efectuat lucrarea” – ne-a declarat primarul Ion Ungureanu.

Soluție pentru apele uzate din comună: o stație de epurare proprie

Pe lângă modernizarea infrastructurii rutiere, administrația locală se concentrează și pe îmbunătățirea serviciilor de utilități. Din cauza amplasării geografice, comuna nu poate beneficia de un sistem de canalizare clasic, astfel că primarul și echipa sa de la Primăria Muereasca propun construirea unei stații de epurare, adaptată nevoilor din zonă.

„De asemenea, noi, administrația publică locală, împreună cu Consiliul Local, încercăm să mai dezvoltăm încă un proiect care este de strictă necesitate pentru localitatea noastră. Este vorba despre realizarea unei stații de epurare, de prelucrarea apelor uzate de la noi din localitate. Așa cum știți, comuna Muereasca este așezată într-o zonă de munte, iar sistemul centralizat de canalizare nu poate fi realizat și atunci avem situații din acestea microbiologice la fiecare gospodărie. Dar ele trebuiesc golite periodic și de aceea am zis să avem o stație de epurare la noi în localitate și să prelucrăm apele uzate astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți să plătească suplimentar și transport și preluarea acestor ape uzate. În cadrul proiectului noi am prevăzut să cumpărăm și o vidanjă astfel încât să nu mai depindem de alții. Încercăm să facem lucruri bune pentru comunitate, să păstrăm o permanentă legătură cu fiecare cetățean, să luăm la cunoștință de absolut toate problemele cu care se confruntă fiecare dintre cetățenii noștri și noi să venim în întâmpinarea problemelor pe care le ridică, să le analizăm, să le studiem și să luăm decizia cea mai bună pentru un trai cât mai bun în comuna noastră” – ne-a precizat primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu.