FOTO/VIDEO. ACCIDENT GRAV pe DN 7, la Drăganu. Trafic blocat între Râmnicu Vâlcea și Pitești

UPDATE 2: Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că un bărbat de 42 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza comunei Drăganu, din direcția Rm. Vâlcea spre Pitești, în condiții care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de depășire, a fost acroșat de un ansamblu rutier format din cap tractor cu semiremorcă, condus în aceeași direcție, de către un bărbat de 38 de ani, din București, care era angajat în depășirea autoturismului. După coliziune, autoturismul a ieșit în afara carosabilului, intrând în coliziune cu un podeț de acces spre o proprietate adiacentă drumului național, după care s-a răsturnat. În urma impactului, conducătorul autoturismului, respectiv bărbatul de 42 de ani, precum și ceilalți trei ocupanți, respectiv bărbat de 62 de ani, din Budeasa, bărbat de 25 de ani, din Teiu și bărbat de 43 de ani, din Pitești, au suferit leziuni, fiind transportați la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
UPDATE: În eveniment au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, care este răsturnat. Echipajele medicale (două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă și una a Serviciului de Ambulanță Județean Argeș) au preluat patru persoane de sex masculin, iar în urma evaluării, le-au transportat la spital. Persoanele sunt conștiente, cooperante. La fața locului, pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Drăganu, satul Prislopul Mic. O mașină s-a răsturnat pe carosabil.
La fața locului intervin de urgență pompierii de la Detașamentul Pitești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Primele informații indică existența a două victime, aflate în stare gravă.
Echipele de salvatori acordă primul ajutor și lucrează pentru stabilizarea răniților.
Revenim cu detalii!