FOTO – Băile Olănești și Păușești Măglași, parte din rețeaua de transport electric. Primarii au participat la primul test!

Un nou pas spre un transport modern și ecologic a fost făcut luni, 12 mai 2025, când primul autobuz electric din cadrul proiectului ADI Transport Râmnicu Vâlcea a fost testat oficial pe traseul Râmnicu Vâlcea – Vlădești – Păușești-Măglași – Băile Olănești.
Evenimentul a avut loc la Băile Olănești, acolo unde mai mulți localnici, oficiali și curioși au urcat în autocar pentru a vedea cu ochii lor cum arată viitorul transportului interurban din zonă.
Părerile au fost unanime: autobuzul este modern, silențios și extrem de confortabil. Iar această primă cursă nu a fost doar o simplă demonstrație, ci începutul unui sistem de transport gândit pentru turiști, navetiști și toți cei care se deplasează zilnic între localitățile din județ.
Primarii din zonele implicate în proiect au fost prezenți la testul de luni. Printre ei, Sorin Vasilache – primarul din Băile Olănești – și Ion Marcel Radi – edilul din Păușești Măglași.
Sorin Vasilache: „Azi a fost testul, mâine va fi realitatea”
Edilul din Băile Olănești a vorbit despre cât de mult va ajuta acest sistem atât turiștii, cât și comunitatea locală. Este un pas enorm pentru turismul din una dintre cele mai căutate stațiuni balneoclimaterice din țară:
„Orașul nostru trăiește și din turism. Turiștii vin cu trenul până la Râmnic și aveau dificultăți să ajungă mai departe. Acum vor avea autobuze curate, electrice, care îi aduc direct în stațiune. Dar nu doar turiștii au de câștigat, ci și localnicii. Este un proiect bun, pe care l-am susținut din primul moment. Azi a fost testul, mâine va fi realitatea”.
Marcel Radi: „Un pas real spre o viață mai bună pentru oameni”
Primarul din Păușești Măglași a scos în evidență cât de important este acest proiect pentru locuitorii comunei pe care o conduce, mai ales pentru cetățenii care fac zilnic naveta:
„Pentru noi, acest proiect este foarte important. Mulți locuitori fac naveta spre oraș și aveau nevoie de un mijloc de transport sigur și curat. Autobuzele electrice sunt o soluție modernă, ecologică și, mai ales, accesibilă. M-am urcat și eu azi în autocar și am fost plăcut surprins de dotări. Este un pas real spre o viață mai bună pentru oameni”.
Zece localități s-au asociat pentru un transport public de viitor
Sistemul de transport electric, susținut prin fonduri europene (PNRR – Componenta 10), a fost posibil datorită asocierii dintre zece localități din județ, printre care Râmnicu Vâlcea, Bujoreni, Vlădești, Băile Olănești și Păușești Măglași. Prin acest parteneriat s-au atras peste 100 de milioane de lei, bani care au fost folosiți pentru achiziția a 26 de autobuze electrice și 13 microbuze.
Pe lângă vehicule, au fost deja instalate 39 de stații de încărcare lentă și 9 de tip rapid, toate funcționale.
Rețeaua leagă Râmnicu Vâlcea de cele mai cunoscute stațiuni din zonă – Călimănești, Băile Olănești, Băile Govora și Ocnele Mari – oferind o alternativă practică și verde pentru toți cei care vor să evite mașinile personale.
Noile autobuze vin dotate cu aer condiționat, camere de supraveghere, rampă pentru persoanele cu dizabilități și panouri digitale moderne. Mai important, sunt 100% nepoluante – nu emit gaze și nu fac zgomot.
Acesta este doar începutul. În perioada următoare, vor urma testări pe toate traseele, iar apoi urmează lansarea oficială.