Deputatul Neață pune presiune pe CNAIR și Ministerul Transporturilor: Vâlcea are nevoie de drum rapid spre autostradă!

6D21A6B0-C66D-47E6-A868-CB0A6F1E06BA

În timp ce sud-vestul României devine un adevărat șantier rutier, cu drumuri expres și autostrăzi care conectează orașe importante și stimulează economia, municipiul Râmnicu Vâlcea este uitat de marile proiecte de infrastructură.

Deputatul Eugen Neața mai trage încă un semnal de alarmă și cere public soluții concrete pentru ca vâlcenii să aibă, în sfârșit, acces rapid la autostrada Pitești-Sibiu, parte a coridorului european de transport.

Într-un demers recent, parlamentarul vâlcean s-a întâlnit cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a clarifica soarta drumului de legătură care ar trebui să scoată Râmnicul din izolare. Răspunsul nu a întârziat să apară: există cinci variante posibile de traseu, aflate în prezent în analiza Consiliului Tehnico-Economic al CNAIR.

Printre opțiunile discutate se numără modernizarea rețelei existente, dar și construirea unui drum nou de clasă tehnică I sau III – adică variante care ar putea însemna, în sfârșit, un acces real și modern al vâlcenilor la rețeaua de autostrăzi a României. Când se vor pune în practică? Nu știm! Știm doar că toate forțele politico-administrative din Vâlcea trebuie să ia atitudine rapid și să insiste chiar zilnic pentru realizarea legăturii cu autostrada.

Demersurile deputatului Eugen Neață

“Regiunea din care facem parte noi, vâlcenii, se îmbogățește pe zi ce trece cu noi drumuri de mare viteză, unele finalizate, cum este drumul expres Craiova-Pitești, altele în proiect sau în faze inițiale de construcție, cum este traseul Craiova-Fialiași-Caransebeș-Lugoj, cu legături spre Târgu-Jiu și Petroșani. Și autostrada Pitești-Sibiu, cu tronsoane date în folosință deja, departe de Râmnicu Vâlcea.
L-am întâlnit zilele acestea pe ministrul Sorin Grindeanu și i-am cerut sprijinul pentru informarea vâlcenilor în legătură cu construcția drumului care ar urma să dea acces municipiului Râmnicu Vâlcea și vâlcenilor, în general, la aceste rute de transport modern și rapid. În numai câteva ore de la întâlnirea noastră, echipa sa ministerială mi-a transmis informațiile cerute, clare și la obiect.
În rezumat, nu există încă un proiect concret pentru o legătură a orașului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Pitești-Sibiu. Există, în schimb, cinci variante posibile, pe care Consiliul tehnico-economic al CNAIR le va discuta în viitorul apropiat. Modernizarea rețelei existente, construcția unui drum nou de clasa tehnică unu, construcția de drumuri noi de clasă tehnică trei. Vezi harta furnizată de minister pentru una dintre aceste variante.
În mijlocul animației de pe șantierele de construcții rutiere din sud-vestul României, Râmnicu Vâlcea pare izolat și departe de orice legătură cu sistemul rapid și modern de circulație a mărfurilor și a persoanelor în și dinspre lume spre noi.
Mulțumesc ministrului Sorin Grindeanu pentru rapiditatea și pentru deschiderea deplină a informațiilor către publicul vâlcean pe care îl reprezint în Parlamentul României.
În calitatea mea de deputat, răspund cererii pe care mi-au transmis-o mulți vâlceni îngrijorați de tăcerea care se așternuse pe acest subiect. În ceea ce mă privește, sunt oricând pregătit să inițiez în Parlamentul României, o lege sau o modificare legislativă care să ajute la realizarea drumului de legătură al vâlcenilor cu autostrada Pitești-Sibiu. În strânsă colaborare cu toți cei care pot genera o soluție reală și un proiect concret pentru realizarea cât mai rapidă a acestui drum de legătură a municipiului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Pitești-Sibiu, cel puțin” – precizează deputatul vâlcean Eugen Neață.

Avem nevoie de soluții urgente

În timp ce alte orașe din Oltenia și Banat sunt deja conectate prin drumuri expres sau autostrăzi aflate în plină construcție, Râmnicu Vâlcea riscă să rămână ocolit de marile axe de transport ale viitorului. În contextul în care dezvoltarea infrastructurii este esențială pentru atragerea investițiilor și mobilitatea forței de muncă, soluțiile nu mai pot întârzia.

Toți ochii din Vâlcea ar trebui să fie acum pe Ministerul Transporturilor și pe CNAIR, care urmează să decidă în perioada următoare ce variantă va fi aleasă. Iar vâlcenii așteaptă, pe bună dreptate, fapte, nu doar promisiuni!