FOTO – Convoi militar implicat într-un ACCIDENT RUTIER pe VALEA OLTULUI

UPDATE 3: „Autoritățile competente investighează cauzele producerii accidentului. Echipaje ale poliției rutiere au intervenit prompt la fața locului, iar situația este monitorizată în colaborare cu partea franceză”, transmite MApN. Camionul făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan.
UPDATE 2: Trenul R 2064, operat de SNTFC CFR Călători SA pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea, este afectat de această întrerupere. Personalul CFR acționează la fața locului pentru eliberarea Firului II, astfel încât circulația trenurilor să poată fi reluată măcar parțial. Circulația feroviară este complet întreruptă pe segmentul Călimănești – Lotru, după ce vehiculul s-a prăbușit pe Firul I de circulație, iar fragmente din acesta au fost proiectate și pe Firul II.
UPDATE: Victime sunt doi militari francezi în vârstă de 29 și 32 de ani. Starea lor este una bună, fiind răniți ușor și în afara pericolului.
Traficul este blocat pe DN 7CC, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, în zona Jiblea, acolo unde un convoi militar a fost implicat într-un accident rutier. Un autovehicul militar a derapat și a căzut de pe un pod fix pe calea ferată. Este vorba despre un convoi militar francez, iar din primele informații ar fi două victime.