La Mihăești, nici ploaia nu oprește lucrările! Intervenții prompte la sistemul de iluminat public

10177695-2B8F-49C0-8EF8-A32B06497D32

Vremea nu a fost favorabilă azi, 16 mai 2025, dar asta nu i-a oprit pe cei din Mihăești să intervină „pentru înlocuirea lămpilor de iluminat public semnalate ca fiind defecte de către cetățeni”. O echipă specializată, dotată corespunzător, a ieșit pe teren și – cu ajutorul unei nacele – a rezolvat rapid problemele.

“Lucrarea a fost realizată cu ajutorul unei firme specializate, dotată cu echipamente adecvate, inclusiv o nacelă – absolut necesară pentru acest tip de intervenție în siguranță” – spun reprezentanții primăriei. Iar scopul este clar: „ca rețeaua de iluminat public să funcționeze în condiții optime”.

Intervențiile punctuale de acum vin în completarea unui plan mai mare, aflat deja în desfășurare. Două proiecte ample, cu o valoare totală de 400.000 de euro, vizează montarea a peste 500 de lămpi LED în întreaga comună.

Iar rezultatele se văd deja: „Aceste lucrări înseamnă eficientizarea consumului și creșterea calității iluminatului pe străzile comunei.”

LED-urile montate asigură „o luminozitate mai bună” și sunt „mult mai economice decât cele clasice”. Primarul Constantin Bărzăgeanu promite un iluminat public modern, costuri reduse și o gestionare mai eficientă a resurselor.

Cu alte cuvinte, la Mihăești se mișcă lucrurile! Se intervine prompt, cu nacela la datorie și cu planuri mari pentru un iluminat stradal de ultimă generație.