FOTO. Accident în toiul nopții pe Strada Ferdinand din Râmnicu Vâlcea – Mașini avariate grav și un stâlp distrus

C8D89B7D-0817-447A-91AF-6F464A22CF6D

Un accident rutier s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 1:00, pe Strada Ferdinand din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, două autoturisme au fost grav avariate, iar un stâlp de electricitate a fost distrus. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă cu multe semne de întrebare privind siguranța rutieră în acea zonă.

Locuitorii de pe strada Ferdinand trag un semnal de alarmă cu privire la viteza cu care se circulă frecvent pe acest tronson și solicită autorităților să ia măsuri urgente pentru prevenirea unor accidente mai grave. Nu este singura stradă unde râmnicenii cer luarea unor măsuri de siguranță rutieră, pentru că se circulă cu viteză, însă rugămințile lor au rămas fără ecou până acum.