FOTO. Nepot recalcitrant, reținut după ce și-a agresat unchiul la Prundeni! A ignorat ordinul de protecție și a ajuns în arest

Scene violente miercuri, 21 mai 2025, în comuna Prundeni din județul Vâlcea, unde un conflict de familie a degenerat în agresiune fizică. Un bărbat de 59 de ani și-a atacat unchiul, deși avea interdicție clară să se apropie de el. Ordinul de protecție fusese emis cu doar câteva zile înainte! Polițiștii nu au stat pe gânduri și l-au reținut.
„La data de 21 mai a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie care a reclamat faptul că tatăl său a fost agresat de un bărbat în vârstă de 59 de ani.
Acesta ar fi încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Drăgășani la data de 12 mai 2025, valabil pentru o perioadă de 12 luni.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind că, în aceeași zi, bărbatul din comuna Olanu s-ar fi prezentat la domiciliul victimei, în localitatea Prundeni, unde l-ar fi agresat fizic, încălcând totodată măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma probatoriului administrat, la data de 21 mai 2025, începând cu ora 21:00, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea.
În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Drăgășani, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei” – transmite IPJ Vâlcea.
Potrivit unor surse, bărbatul reținut este nepotul victimei, iar între cei doi existau tensiuni mai vechi. Totuși, ordinul de protecție emis recent ar fi trebuit să oprească orice contact – lucru pe care agresorul l-a ignorat complet. Acum, justiția va decide dacă recidiva în violență îi va aduce și o perioadă mai lungă în spatele gratiilor.