De la jaf la sentință – Tânăr din Râmnicu Vâlcea, închis pentru tâlhărie calificată

Condamnare mascati arestat

Un tânăr de 23 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a ajuns în spatele gratiilor, după ce instanța a decis că fapta sa nu poate rămâne nepedepsită. Acesta a fost condamnat la 1 an de închisoare cu executare, în regim de detenție, pentru tâlhărie calificată, iar pe 22 mai 2025 a fost dus la Penitenciarul Mioveni de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 31 mai 2024, în jurul orei 02:39, când o femeie din municipiul Râmnicu Vâlcea a sunat disperată la 112. Aceasta a reclamat că a fost atacată pe stradă și deposedată de geanta pe care o purta pe umăr, de către o persoană necunoscută.

Polițiștii au intervenit rapid și, în scurt timp, au reușit să-l identifice pe tânărul de 22 de ani (la acel moment), ca principal suspect în acest caz. După administrarea probatoriului, autoritățile au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Dosarul a fost instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar acum, după aproape un an de la comiterea faptei, justiția a decis: vinovat și condamnat.

”La data de 22 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea pe numele unui tânăr de 23 de ani.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an de închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Mioveni” – informează IPJ Vâlcea.