TRAGEDIE la o stație de betoane din VÂLCEA: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit de muncă

Politia criminalistica

O dimineață obișnuită de sâmbătă s-a transformat într-o adevărată tragedie în curtea unei stații de betoane din orașul Bălcești, județul Vâlcea. Un incident șocant a avut loc în jurul orei 8:00, când un tânăr de doar 20 de ani, din comuna Făurești, a fost prins cu capul între cupa de alimentare a unui utilaj industrial și o treaptă metalică.

„În această dimineață, polițiștii orașului Bălcești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la o stație de betoane din oraș, o persoană a fost prinsă cu capul între cupa de alimentare a unui utilaj industrial și o treaptă metalică, aflându-se în stare de inconștiență.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din comuna Făurești, județul Vâlcea.

În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment” – precizează IPJ Vâlcea, prin purtătorul de cuvânt.

Autoritățile vor analiza dacă accidentul a fost cauzat de o eroare umană, o defecțiune tehnică sau eventuale nereguli în organizarea muncii. Cazul a fost preluat de polițiști și de inspectorii ITM Vâlcea, iar ancheta este în desfășurare.