Șoferiță recalcitrantă la Râmnicu Vâlcea: gest obscen, urmat de o cursă nebună prin oraș

Politie interventie general

UPDATE 2: Femeia a fost internată la Psihiatrie.

UPDATE: La volan se afla o femeie de 46 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a fost condusă la sediul Poliției pentru continuarea verificărilor. În urma celor constatate, față de persoana în cauză a fost luată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru conducere agresivă și nerespectarea indicațiilor polițiștilor. Totodată, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.620 de lei. Femeia a fost transportată la Secția de Psihiatrie pentru investigații de specialitate și posibilă internare.

Un incident neobișnuit a avut loc azi, în jurul prânzului, chiar în fața sediului IPJ Vâlcea. O șoferiță a atras atenția polițiștilor rutieri după ce a început să se învârtă în cerc cu mașina, în sensul giratoriu din fața instituției.

Agenții au încercat să o oprească, însă femeia nu doar că a ignorat somația, ci le-a arătat degetul mijlociu, după care a accelerat în trombă spre centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Trei echipaje de poliție au pornit în urmărirea ei, reușind să o blocheze în zona centrală. Femeia a fost condusă la audieri la sediul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Deocamdată nu se cunosc motivele gestului, iar ancheta este în desfășurare. Vom reveni cu detalii.

foto ilustrativ