Cod Galben de vreme rea în nordul județului Vâlcea – ploi torențiale și grindină de mici dimensiuni

Autoritățile au emis marți, 3 iunie, o avertizare nowcasting Cod Galben valabilă în această după amizaă, pentru zona de nord a județului Vâlcea.
Sunt așteptate averse torențiale care pot acumula între 20 și 25 l/mp, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibilă grindină de mici dimensiuni.
Meteorologii recomandă prudență, mai ales în zonele expuse la viituri rapide sau vânt puternic. Avertizarea vizează în special localitățile aflate în apropierea munților, acolo unde instabilitatea atmosferică este mai accentuată.