3.600 de vâlceni fără job! Rata șomajului pare mică, dar cifrele din spate spun altceva

Somaj

Chiar dacă rata șomajului în județul Vâlcea se menține scăzută, de 2,55% la finalul lunii mai, realitatea din spatele cifrelor arată că 3.595 de persoane sunt încă în căutarea unui loc de muncă. Dintre aceștia, 1.699 sunt femei, iar 1.896 sunt bărbați, potrivit datelor comunicate de AJOFM Vâlcea.

Din totalul celor înregistrați, doar 1.291 beneficiază de indemnizație de șomaj, iar restul de 2.304 sunt șomeri neindemnizați, adică oameni fără niciun sprijin financiar din partea statului. De altfel, cei mai mulți provin din mediul rural (2.599 persoane), în timp ce numai 996 sunt din orașe.

„Șomerii cu studii gimnaziale, fără studii sau cu școală profesională au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vâlcea, respectiv 2.488 persoane (69,21%)”, se arată în comunicatul AJOFM.

Pe grupe de vârstă, cei mai afectați sunt adulții de 40-49 de ani (955 persoane) și cei peste 55 de ani (940 persoane), dar nici tinerii nu o duc mai bine – 161 de persoane sub 25 de ani sunt deja în șomaj, un semnal de alarmă pentru autorități.

Cât despre șansele reale de angajare, doar 328 de persoane sunt considerate „ușor ocupabile”, în timp ce restul se confruntă cu dificultăți mai mari: 1.617 sunt „mediu ocupabile”, 1.415 „greu ocupabile”, iar 235 sunt considerate „foarte greu ocupabile”.

În ciuda unei rate a șomajului aparent mici, cifrele detaliate arată că mii de vâlceni au nevoie de sprijin concret, programe de formare profesională și mai multe oportunități pe piața muncii. Deocamdată, pentru ei, viitorul profesional rămâne incert.