Controale, amenzi și produse retrase în Vâlcea! Cine a fost vizat (și cine nu), în acțiunea OPC?!

Anpc controale

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Vâlcea au intrat în forță peste mai mulți comercianți și prestatori de servicii din județ, într-o amplă acțiune de control desfășurată în perioada 4 – 12 iunie 2025. Iar bilanțul este unul usturător pentru mulți dintre cei verificați.

În total, „au fost aplicate 45 de amenzi în valoare de 300.000 lei, 20 de avertismente, 4 opriri temporare a prestării serviciilor”, se arată în comunicatul transmis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea.

Pe lângă sancțiuni, comisarii au mai decis „oprirea definitivă de la comercializare și retragerea produselor în valoare de 12.342 lei” și „oprirea temporară de la comercializare a produselor până la remedierea deficiențelor în valoare de 121.292 lei”. De asemenea, 4 operatori economici au fost chemați la sediu pentru explicații.

Potrivit autorităților, acțiunea a vizat „prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor”, dar și alte tematici de sezon.

În următoarele zile, redacția noastră vă va prezenta, pe rând, fiecare firmă controlată, ce au găsit inspectorii și ce măsuri s-au luat. Nu vă așteptați însă să găsiți printre cei controlați și magazinele Annabella — nu e cazul. Deși sunt numeroase sesizări din partea clienților privind neregulile din aceste marketuri, inspectorii par să ocolească sistematic lanțul local.