Lansare de carte la Galicea: Profesorul Virgiliu Constantinescu a revenit acasă cu un „Tratat de sociologie”

1E8E36E8-4714-4094-83C5-93FC6DFAA453

Un moment cu adevărat special a avut loc, zilele trecute, în comuna Galicea. Profesorul universitar doctor Virgiliu Constantinescu, fiu al satului Teiu și Cetățean de Onoare al comunei, a lansat volumul „Tratat de sociologie a comunităților rurale” chiar în locurile natale.

Evenimentul a adunat zeci de persoane din diverse domenii – de la oameni de cultură și reprezentanți ai administrației publice, până la preoți, dascăli și localnici dornici să fie martorii unei pagini importante din istoria comunei. Printre invitații de seamă s-a numărat și deputatul Eugen Neață.

Organizarea a fost impecabilă, iar mulțumirile primarului Alexandru Florin Mărăcine nu au întârziat să apară: „Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui excepțional eveniment, în mod special doamnei Titu Maria, domnului profesor-director Laculeanu Ion, domnului profesor-inspector Ghica, domnului profesor-director Puiu Mihăescu, doamnei profesor Miana Arisanu, cât și sponsorilor, pentru buna desfășurare! GALICEA este frumoasă și pentru că se întâmplă asemenea evenimente! GALICEA, cea mai frumoasă comună!”.

Lansarea cărții a reprezentat nu doar o întâlnire cu un nume important din lumea academică, ci și un prilej de reflecție asupra identității locale și a valorii comunităților rurale din România.