RO – ALERT în RÂMNICU VÂLCEA. Ursul, din nou pe Dealul Malului!

Locuitorii din Râmnicu Vâlcea au fost treziți în zori de o alertă RO-ALERT: un urs a fost zărit luni dimineață, 30 iunie, în jurul orei 04:36, pe strada Dealul Malului. Este a doua oară în doar două zile când animalul apare în această zonă și a treia alertă înregistrată în municipiu într-o singură săptămână.
Primul incident a avut loc miercuri, 25 iunie, pe Dealul Capela, în spatele Arhiepiscopiei. A urmat apoi alerta din noaptea de sâmbătă, 28 iunie, când ursul a fost semnalat pentru prima dată pe Dealul Malului, ucigând un ied și rănind alte două animale domestice.
Autoritățile au transmis din nou un mesaj ferm: evitați zona, nu ieșiți din locuințe și nu încercați sub nicio formă să vă apropiați de animal pentru fotografii sau hrănire.
Repetiția acestor incidente în zone locuite stârnește îngrijorare printre cetățeni, mai ales că aparițiile par să urmeze un tipar. Autoritățile locale și jandarmeria monitorizează situația și promit măsuri suplimentare, dacă aparițiile se repetă.