FOTO. ACCIDENT noaptea trecută la PRUNDENI. S-a răsturnat cu mașina…

Un accident rutier a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:00, pe Drumul Național 64, în zona localității Prundeni. Un singur autoturism a fost implicat în incident, iar primele informații arată că șoferul ar fi avut alte preocupări la volan, moment în care a pierdut controlul direcției de mers.
Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Impactul a fost suficient de puternic cât să-i provoace răni conducătorului auto, care a fost preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la Spitalul Județean Vâlcea, la Unitatea de Primiri Urgențe.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.