Guvernul taie banii pentru ATOP! La Vâlcea, câți membri vor face voluntariat fără indemnizațiile generoase de până acum?!

Într-o mișcare care va produce un șoc în buzunarele unor sinecuriști politici, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Anunțul a fost făcut, azi, 24 iulie 2025, de ministrul Cseke Attila, care a menționat că aceasta este prima măsură din seria „curățeniei administrative” pe care noul Executiv o promite.
Decizia intră în vigoare de la 1 august 2025. De atunci, activitatea membrilor ATOP, fie că e vorba de ședințe ordinare sau extraordinare, va fi pur voluntară. Adică, mai pe românește, fără bani. Câtă implicare civică va rămâne după ce dispare „opulența financiară”, rămâne de văzut.
Vâlcea – exemplu clasic de “bugetare generoasă”
Să luăm un exemplu concret și care ne interesează pe noi, vâlcenii: ATOP Vâlcea este o structură cu 15 membri, dintre care nu mai puțin de cinci consilieri județeni PSD și unul AUR, alături de reprezentanți ai instituțiilor de ordine publică și trei membri din comunitate (mult spus membrii comunității, ci mai degrabă ar fi cazul să li se spună sinecuriști cu carnet de partid). Până acum, adică inclusiv luna iulie, fiecare primea lunar o indemnizație de aproximativ 3.500 de lei, adică 20% din salariul președintelui Consiliului Județean.
Adunați pe patru ani de mandat, sumele devin impresionante: aproape 170.000 de lei pentru fiecare membru, bani publici, evident. Mai departe: un buget de peste 600.000 de lei anual, doar pentru ATOP Vâlcea. Cât de „consultativ” trebuie să fie un organism pentru a consuma atâta consultanță?
De acum înainte, însă, fără indemnizație. Rămâne de văzut câți vor continua din convingere și câți se vor „retrage discret”, lăsând în urmă dragostea lor sinceră pentru ordinea publică.
Economii notabile, nemulțumiri garantate
Ministrul Cseke Attila susține că măsura va duce la o economie de 22 de milioane de lei anual la nivel național, dintre care 6,8 milioane de lei doar în 2025. Argumentul principal al tăierilo: lipsa unui criteriu unitar pentru stabilirea indemnizațiilor, care ajunseseră să varieze haotic între județe – de la 400 lei la peste 3.000 lei pentru o singură ședință. La Vâlcea, sumele erau maxime dacă erați curioși să aflați!
Pe hârtie, totul are sens. În realitate, măsura atinge direct o zonă de confort pentru o parte din „aparatul” politic și administrativ local – o structură consultativă, fără personalitate juridică, dar cu buzunare doldora.
Guvernul a închis însă robinetul. ATOP-urile nu vor mai fi „abonamente lunare” la bani publici pentru cei bine conectați. În județe precum Vâlcea, va fi interesant de urmărit câți dintre actualii membri vor mai veni la ședințe când nu mai e nimic de împărțit. Ordinea publică are nevoie de sprijin, dar și sprijinul are nevoie de motivație. Din 1 august, rămâne de văzut: ordine din convingere sau liniște prin absență?