FOTO. TRAGEDIE pe A1, la ieșirea din BOIȚA: trei oameni au MURIT într-un accident rutier

UPDATE: Victimele aveau 19, 20 și 37 de ani, și erau din Teleorman și Dâmbovița. Eo erau angajați ai Drumurilor Naționale.
Un grav accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe Autostrada A1, la ieșirea din Boița, pe sensul Vâlcea – Sibiu. O autocisternă fără încărcătură și o autoutilitară au fost implicate într-un impact violent, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața.
La fața locului au intervenit de urgență echipajele ISU Sibiu cu autospeciale de descarcerare, transport victime multiple și stingere, precum și echipaje SMURD și ambulanțe SAJ.
Din nefericire, trei bărbați au fost găsiți încarcerați, cu răni incompatibile cu viața. Medicul sosit la locul accidentului a declarat decesul acestora.
Pe lângă victimele decedate, două persoane – un bărbat de 49 de ani și o femeie – au fost evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ. Amândoi au refuzat transportul la spital.
Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.