Salvare dramatică într-o comună din Vâlcea – bărbat scos din fântână de pompieri

4945F13F-260D-4500-94F0-2724632C284D

Pompierii militari din Vâlcea au avut parte de o misiune contra cronometru, azi, 20 septembrie, în jurul orei 12.00. Asta după ce au fost chemați de urgență în localitatea Grădiștea pentru a salva un bărbat blocat într-o fântână.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Intervenția nu a fost una simplă. Victima se afla la o adâncime de aproximativ 15 metri, blocată în interiorul fântânii. Salvatorii au folosit echipamente speciale și tehnici de intervenție pentru a-l aduce la suprafață.

Operațiunea s-a încheiat cu succes într-un timp scurt. Bărbatul a fost scos conștient și cooperant, iar după ce a fost evaluat medical de echipajul SMURD, acesta a refuzat transportul la spital.

Din fericire, totul s-a terminat cu bine, iar misiunea pompierilor vâlceni a fost una reușită.