FOTO – Vitezoman prins gonind cu 146 km/h la Râureni

E8FA4AA8-FC96-457F-AE4B-F37C73A104D3

Un tânăr din Mihăești s-a ales cu amendă uriașă și permisul suspendat, după ce polițiștii rutieri din Vâlcea l-au surprins conducând cu viteză extrem de mare prin Râureni, pe “4 benzi”.

„Ieri, 23 septembrie 2025, în jurul orei 19:00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, aflați în timpul desfășurării unor activități de supraveghere și control al traficului rutier pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Mihăești, care conducea un autoturism pe DN 64 – Râureni, pe sensul de mers către Râmnicu-Vâlcea, cu viteză excesivă.

Acesta a fost surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 146 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de 50 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile.

Polițiștii rutieri vâlceni recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regimul legal de viteză și regulile de circulație, pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere grave” – precizează Poliția Vâlcea.