Campania de colectare pe bani a deșeurilor electrice și electronice revine în Râmnic joi, 2 octombrie

La solicitarea mai multor locuitori ai municipiului și ca urmare a succesului înregistrat în urmă cu aproape trei săptămâni, ENVIRON si DAB Recycling organizează joi, 2 octombrie, o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, participanții fiind recompensați cu sume de bani în funcție de tipul articolelor predate.Campania se va desfășura între orele 10.00 – 12.00 la punctul fix de colectare de pe bd. Nicolae Bălcescu nr. 26 (fostul Liceu Oltchim), iar între orele 12.00 – 15.00 se vor colecta de la domicilii deșeurile de mari dimensiuni, dar numai în baza unei programări prealabile făcută la numărul de telefon 031.827.0000.