FOTO. Incendiu la Bujoreni. Ard solariile unei familii din satul Olteni
UPDATE 2: Potrivit ISU Vâlcea, cauza producerii incendiului este “foc în spațiu deschis”. Mai precis, cineva a incendiat vegetația în zona respectivă și, de acolo, s-a extins la solarii și la magazie.
UPDATE: La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o magazie construită din lemn, pe o suprafață de aproximativ 40 mp, precum și la un solar, pe o suprafață de circa 50 mp. Incendiul a fost localizat, iar pompierii acționează pentru lichidarea completă a acestuia.
În seara aceasta, pompierii militari intervin de urgență pe strada Câmpului, din comuna Bujoreni, după ce câteva solarii au luat foc.
Potrivit primelor informații, s-ar fi încercat igienizarea terenului prin arderea vegetației uscate, însă focul s-a extins rapid și a cuprins un solariu din gospodărie.
Echipajele de pompieri acționează pentru lichidarea incendiului și pentru a împiedica flăcările să se răspândească.
Din fericire, până la acest moment nu sunt raportate victime. Vom reveni cu detalii.
