Reținut la Călimănești: ordin de protecție încălcat și plimbare cu ATV-ul beat și fără permis

Arestat

Un bărbat de 37 de ani, din orașul Călimănești, a ajuns în arestul IPJ Vâlcea, după ce polițiștii au decis reținerea lui pentru 24 de ore.

Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva săptămâni, acesta ar fi ignorat ordinul de protecție emis pe numele său și s-ar fi dus la locuința fostei concubine. Pentru gestul său, a fost deschis dosar penal.

Nici la volan nu s-a lăsat de probleme. Pe 22 septembrie, în jurul orei 17:00, bărbatul a fost surprins de polițiști conducând un ATV neînmatriculat și neînregistrat, pe străzile din oraș. Mai grav, nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule și avea o alcoolemie de peste 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După administrarea probelor, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, polițiștii au dispus reținerea lui.

În prezent, bărbatul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea, iar cercetările continuă pentru a fi clarificată întreaga sa activitate infracțională.