Vâlcea, după ploile abundente: peste 60 l/m într-o comună din sudul județului

După un episod de ploi consistente în bazinul hidrografic Olt, hidrologii au ridicat toate avertizările anterioare, iar nivelurile râurilor sunt atent monitorizate.
În județul Vâlcea s-au înregistrat printre cele mai mari cantități de precipitații – la stația hidrometrică Sutești au fost măsurați 61,5 litri pe metru pătrat. În ciuda volumului mare de apă, nu au fost depășite cotele de atenție.
Specialiștii Apele Române Olt precizează că surplusul provenit din ploile abundente a fost absorbit de sol și de albiile majore ale râurilor.
La altitudini de peste 1500 m s-au semnalat și precipitații mixte, cu lapoviță și ninsoare, semn că sezonul rece începe să își facă simțită prezența.
Situația rămâne sub control, iar echipele din teritoriu continuă să supravegheze evoluția debitelor și nivelurilor.