Ajutoare pentru încălzire la Slătioara! Primăria dă startul înscrierilor pentru sezonul rece

Ajutor incalzire

Locuitorii comunei Slătioara pot depune, începând cu 15 octombrie 2025, cererile pentru ajutoarele de încălzire și suplimentul pentru energie. Sprijinul este acordat pentru sezonul rece noiembrie 2025 – martie 2026, iar suplimentele se pot primi până în octombrie 2026.

Ajutoarele se acordă pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și/sau petrolieri, în funcție de sistemul de încălzire folosit. Venitul maxim pentru acordarea sprijinului este de 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și 2.053 lei pentru persoanele singure.

Cei care vor să beneficieze de ajutor trebuie să depună o cerere tip, copii după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei, dovada veniturilor, ultima factură de energie și, dacă folosesc lemne, o adeverință din Registrul Agricol.

Primăria Slătioara îi sfătuiește pe cetățeni să nu aștepte ultima zi – termenul de depunere este, de regulă, sfârșitul lunii octombrie. Cererile depuse mai târziu vor primi ajutor doar din luna în care au fost înregistrate.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Slătioara sau la numerele de telefon 0250/866339, 0250/866318.