Animale ținute în mizerie, fără apă și hrană – sancțiuni usturătoare într-un oraș din Vâlcea
Polițiștii vâlceni au luat la pas gospodăriile din Brezoi pentru a verifica modul în care sunt îngrijite animalele. Controalele au scos la iveală mai multe nereguli, de la câini nemicrocipați până la adăposturi insalubre, iar amenzile au curs: peste 13.000 de lei pentru stăpânii neglijenți.
”În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități specifice pe raza orașului Brezoi, județul Vâlcea, pentru verificarea respectării condițiilor de bunăstare a animalelor, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
În urma controalelor efectuate, au fost identificate mai multe situații în care deținătorii de animale nu respectau obligațiile legale, fiind constatate fapte precum neasigurarea unui adăpost corespunzător, lipsa microcipării câinilor deținuti pe proprietăți, neasigurarea accesului permanent la hrană și apă, precum și ținerea animalelor în spații improprii sau insalubre.
Pentru aceste nereguli au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.700 lei” – se arată într-o informare a IPJ Vâlcea.
